Devii un inapt in centrul a tot. Si incerci sa parasesti vizorul in care te afli. Incerci din rasputeri sa te misti evaziv spre periferia tuturor, dar stii ca nu poti. Ai adoptat deja o pozitie centrala si acum trebuie sa te obisnuiesti cu acest lucru. Nu poti face nimic pana cand nu exista o defazare iar suprapunerea aproape totala, eroarea fiind estimata doar la cativa microni, este disipata in obscuritate. Insa aceasta defazare nu are loc decat in mentalul tau, incercand sa te inchizi in tine, sa stingi lumina, sa spargi reflectorul atintit asupra ta, sa fii tu singur doar cu tine insuti. Intuneric.
Asa ca te desprinzi cu totul de realitatea mondena si te scufunzi in visele tale pe care le doresti realitate. Suferi stiind ca nimic din ce ti-ai propus nu poate fi realizabil, pentru ca ti-ai impus niste limite mult prea inalte, peste puterile tale, dar totusi tragi de tine in stanga si-n dreapta, te zbati, te vaiti, te lupti cu tine insuti, cu ceilalti din jurul tau care sunt mai realisti ca tine pana cand neuronii tai cedeaza, cortexul face colaps, intri intr-o transa depresiva, iti pierzi increderea in fortele proprii, te intrebi unde-ti sunt prietenii, te intrebi care-ti sunt amintirile, incerci sa-ti aduci aminte, dar nu poti, pentru ca functiile tale vitale si psihice sunt devastate. Acum sunt intr-o continua stare lichida. Parca cineva ti-a descompus masa neurala intr-un mediu acid si acum capul tau este o mocirla incomensurabila, primordiala, in care nici tu numai esti decat o umbra vaga, incercand sa-ti cauti o forma bine delimitata, insa nu poti datorita vascozitatii mocirlei si lipsa reflexiei imaginei tale mentale pe suprafata mocirlei neurale. Deschizi, privesti, visezi.
O casa, o strada, un felinar cu o lumina orbitoare. O forma de nedeslusit isi agita undele. O pala de vant te izbeste in fata si-o simti cum pielea din jurul ochilor iti crapa, si sangele incepe sa curga, suav ca o lacrima. Porii-ti sunt degerati, pielea iti este mov, simti cum capilarele si venele de la suprafata se sparg si simti pentru un moment o caldura placuta, familiara, insa pe masura ce timpul trece, simti cum se formeaza gheata pe sub pielea ta deja sfasiata de putina gheata care a reusit sa iasa la suprafata. Lumina felinarului palpaie, iar in palpaiala ei viscolul isi face de cap cu totul. Zapada se asterne la picioarele tale precum un covor pe care picaturile sangelui tau, scurs pe varfurile de gheata iesite din mainile tale, se astern ca pasii invizibili a unei persoane cunoscute. Recunosti tipul de papuc, forma, iti aduci aminte culoarea lui, gustul persoanei, iar mireasma iti intra in fose si te incalzeste din interior, oferindu-ti o raza de salvare, pe care inevitabil o strangi in tine, pentru a avea siguranta ca poti merge mai departe.
Din acele urme de pasi suavi, ia forma o silueta delicata de dama cocheta, conturul fiind creat de urmele parfumului, pe care tocmai l-ai inspirat cu ardoare, insa nu reusesti sa te abtii si iti place ceea ce vezi, si te incanta, iar aroma iti dispare din sinusuri si-i simti lipsa asa ca inchizi ochii inspiri adanc mirosul imbietor al parfumului, dar e doar o deceptie psihica pe care tu nu ai puterea sa o controlezi, insa realizezi ca acea silueta seducatoare te controleaza cu unda de miros, purtandu-te pe unde doreste ea, printre case, pe strazile goale si pline de zapada, iar tu urmezi halucinat ca un nebun dara de sange ce-ti curge din palme si in picuri vezi urme de pasi, urme din care se ridica tocuri, si glezne delicate, si doua gambe care sunt continuate de coapse apetisante, iti ridici privirea-n gol si talia si abdomenul si bustul iau forma, bratele incep a fi conturate de unda de parfum si acum le vezi clar intinse spre tine, se inalta gatul inalt si subtire, din care ia nastere o mina dragalasa a unei femei frumoase, iar tenul laptos si parul negru iti trezesc simtul vizual si observi o dara punctata de sange, si cand deschizi ochii, ea dispare ca un fulg topindu-se in palma.
Si inspiri inca o data atat de tare, dorind sa o revezi, sa o simti langa tine, imbratisand-o, imbratisandu-te, sarutandu-va, sa fii in lumea ta numai cu dansa, sa ii arati lucrurile care ti se par tie minunate, sa-i povestesti experientele tale, amintirile tale de copil si adolescent, sa o porti cu tine prin lumesa stii ca este alaturi de tine intotdeauna si daca te uiti in stanga ta o vei avea langa tine, si tragi in piept aerul atat de tare ca sa-i prinzi mirosul incat particulele de gheata din atmosfera iti intra pe tractul respirator, se depoziteaza, si plamanii tai se sting cu repeziciune din cauza diferentei de temperatura si a hemoragiei interioare. Simti cum se umfla dar nu poti face nimic, inca esti extaziat de mirosul fin al unui parfum de dama, iar caldura oferita de sangele lasat zburdalnic si liber sa curga prin alveolele pulmonare, te cuprinde si-ti creeaza un sentiment de bine, o stare extatica, dar timpul trece, iar tu esti cu gandul la ea, o visezi, dar nu o vezi clar, incerci sa-i focalizezi imaginea in fata ochilor tai, sa ti-o imaginezi aproape de tine in bratele tale. Insa pieptul ti se sparge, frigul iti patrunde in inima, inghetand-ti sangele care vine si pleaca, iar presiunea exercitata de aorta se loveste de cheagul de sange inghetat din partea superioara si inima supureaza cu sange, care in contact cu gerul ingheata aproape instantaneu, transformandu-te intr-o pernuta de ace de gheata
Functiile vitale se sting fugitiv una dupa alta, ochii se innegresc, limba revine in pozitia ei prenatala si iti blocheaza esofagul si traheea, sangele a incetat sa mai curga, frigul a patruns prin vene si a ajuns in capilarele cerebrale, creand o atmosfera de permafrost in cavitatea neuro-craniana. Si esti constient ca ai murit. Stai. Esti constient. Ca ai murit?! Dar n-ai murit din moment ce inca esti constient. Atunci ce se intampla? Nici tu nu stii. Ramai perplex, si te uiti intens in sloiul de gheata din fata ta,si observi cum mocirla se scurge incet pe canalul vertebrelor, si ramai doar tu.
Cine esti tu? Nu stii, este raspunsul general valabil care te sacaie, parca de prea mult timp. Timp? Notiunea iti este parca interzisa sa curga lin spre tine prin sinapsele care ar fi trebuit sa fie acolo. Nu mai esti sigur de nimic. Esti prea extenuat ca sa continui, asa ca te obligi sa atipesti macar pentru putin. Auzi in tine niste voci care te saluta voios. Incerci sa le gasesci, scrutezi orizontul, dar nu vezi nimic. E intuneric aici si esti singur. Te uiti in interior, poate vin de acolo. Dar constiinta e de mult decedata, iar nervii subconstientului alearga dintr-o parte in alta, agitandu-se ca niste copii care se joaca pentru prima data cu alti copii in zapada, nestiind ce sa faca. Perspectiva se schimba si observi ca te uiti la tine, dar prin alti ochi. Stratul de inocenta care iti incetoseaza privirea si creeaza o patura ce-ti obtureaza perceptia realitatii, se intensifica, se ingroasa, cu fiecare fulg care se asterne.
Debusolat. Fara nicio perceptie, fara sa realizezi ca ceea ce faci e bine sau rau, te arunci in forfota de langa tine cu gandul sa-i ajuti pe acei copii sa se joace in zapada. Sa le explici cum se fac bulgarii de zapada, cum se arunca, cum se face un om de zapada. Dar pe masura ce te apropii de ei, totul se topeste. Neputandu-te opri, ajungi in mijlocul lor, si le vezi dezamagirea de pe fata, si-ti pare rau ca le-ai stricat placerea. Insa in momentul in care te-ai oprit si ai schitat gandul, totul in jurul tau a inghetat. Acum 11 statui te inconjoara, si te privesc cu o rautate inocenta. De frica, de tensiunea exercitata asupra psihicului tau fragmentat, cedezi si lesini.
Deschizi ochii. Te afli intr-o camera mica, stramta, dar foarte inalta. Adiacent peretelui o scara de lemn de stejar, a carei sfarsit nu-l observi. Iti dai seama ca nu ai decat o singura cale, si anume sa urci, incepi acest proces, aceasta miscare repetitiva, stiind ca nu stii unde vei ajunge, dar ca vei ajunge undeva. Urci si urci si pierzi numarul scarilor urcate, iar in momentul in care ai pierdut sirul, o raza de lumina, pal-galbuie se proiecteaza pe peretele din spatele tau. Urci si urci, si vezi o ferastruica, pe care din nesabuinta iti scoti capul pentru a vedea ce este afara. Insa singurul lucru pe care-l vezi sunt norii in jos in departare. Imaginile se misca cu o repeziciune halucinanta care iti imprastie cortexul spre extremitatile craniene. Urci, cobori, te intorci, stai, scarile parca se urca singure unele peste altele, picioarele tale nu te mai asculta si parca fug de tine, insa tu fugi dupa ele pentru ca nu vrei sa fii sectionat. Esti constient de halucinatia pe care o traiesti, insa nu poti sa scapi de ea. E ca un cosmar care-ti place, care iti face placere, numai ca tu chiar il traiesti, nu esti doar perspectiva obiectiva, nu privesti lucrurile dindarat, ci esti acolo in mijlocul lui, esti centrul turnului, iar turnul urca si coboara in jurul tau. Simti ca se rupe, sforile care te tineau in suspans se destrama fir cu fir forta torsionata a lor scade din intensitate si cad intr-un hau imens ca niste pietre. Te simti furios, speriat, adrenalina incepe sa-si faca efectul realizand ca trebuie sa te calmeze si sa iti alerte simturile,… pe care tu nu le mai ai. Apare o neconcordanta intre aeste functii neuro-fizio-psihologice, iar tu te lasi prada caramizilor care cad pe langa tine din varful turnului.
Stii ca nu poti face nimic decat sa stai acolo si sa astepti ca o caramida sa-ti cada drept in crestetul capului, sa ti-l sparga si sa te elibereze, insa acest sentiment este invaluit de frica, deoarece constiinta ta realizeaza ca tu vei muri cand acea caramida te va lovi, si-ti va fisura craniul, iar siroaie mici de sange vor tasni, si-ti vor inunda pe de o parte iti va inunda creierul, iar neuronii se vor balaci in plasma rosie si vor fi atacati de o necrobioza exagerata, luand contact cu aerul si bacteriile de suprafata, insa pe de alta parte tu constientizezi faptul ca moartea ta va surveni atunci cand plasma rosie iti va inunda fata, ochii, gura, laringele, faringele, si se va duce in plamani si in stomac, provocandu-ti o stare de voma accentuata de o stare de sufocare, in care tu nu poti face nimic decat sa-ti astepti sfarsitul, neputincios incercand sa crezi ca poti sa te eliberezi de acele sfori care acum te tin in suspans undeva spre baza turnului, de unde vezi forfota mocirloasa de jos a vietuitoarelor care te asteapta sa cazi spre a se infrupta din tine, sa-ti preia informatiile, sa te hacuiasca si sa manance fiecare cate o mica particica din tine pentru ca le-ai distrus visul si bucuria, vezi cele 11 forme agitandu-se, incercand sa sara spre tine sa te ajunga, sa te sfasie in mii de bucati, iar lucrul care le atata sunt picaturile de sange care se scurg de pe tine si picura podeaua turnului cand cele 11 creaturi nu sunt atente pentru a se bate pe cea mai infima cantitate a plasmei tale rosii.
Dorind sa scapi de acest sentiment de neputinta, de acest sentiment ca ai un tel atat de inalt incat realizezi ca nu-l vei atinge niciodata, incerci sa te strecori pe marginea geamului si sa te arunci in gol. Vizualizezi ca iti intinzi mainile ca doua aripi de pasare si incerci sa planezi, dar nu poti asa realizezi ca vei pica in gol ca un bolovan fara nicio aerodinamicitate, iar presiunea exercitata de viteza si de acceleratia gravitationala iti scoate tot sangele din cerebel si tot aerul din sistemul respirator. Iar inainte sa atingi solidul, creierul tau cedeaza tensiunii si presiunii psihologice a unei caderi in gol si se lichefiaza, suspendandu-te deasupra solului, iar nervii si neuronii se scurg incet pe pardoseala turnului.
Ce s-a intamplat? Ai fost lovit de o caramida care acum e faramata langa tine in mii si mii de bucatele, insa tu nu o bagi in seama pentru ca abia acum ai realizat ca ai ajuns jos si ca esti sfasiat. Vezi in jurul tau din 10 perspective 10 creaturi in jurul tau, a corpului tau, pline de sange, care se infrupta cu ardoare din corpul care a fost al tau. Innebunite de frica ta transmisa prin fiecare bucatica de carne a firii tale, incep sa fuga disperate spre zidurile turnului, si incep sa se catere. Ochii tai se schimba spre o alta perspectiva, si acum vezi toate aceste imagini intr-un rosu-violet. Te uiti, sau crezi ca te uiti in jos, si vezi ochii tai verzi sfartecati, iar neurocraniul tau este spart ca o nuca de cocos, si iti vine greata vazand cum iti mananci propriul creier. Lesini din cauza imaginilor dure, dar parca de fapt nu lesini ci adormi ca dupa o masa indestulata cand esti satul si singurul lucru pe care vrei sa-l faci e sa dormi.
Te trezeste forfota din jurul tau, si vezi 10 siluete agitandu-se degeaba in jurul tau. Perspectiva se ridica la inaltimea unui om si violetul din imagine dispare, simti cum adrenalina iti pompeaza in muschi in oase in articulatii, in nervi, modificandu-i spre a nu simti durerea si spre a le modifica timpii de reactie, simti cum in interior creatura in care te afli se metamorfozeaza in ceva de o agresivitate nemaiauzita. Adrenalina si hormonii patrund si in zona cortexului unde se afla constiinta ta si te irita, te enerveaza, si devii atat de agresiv, si iti aduci aminte ca aceste creaturi te-au sfartecat nu cu mult timp in urma, si pornesti spre ele cu o viteza ucigatoare, cu un sentiment ce iti spune sa-ti iei inapoi tot ce au furat de la tine, iar ei nestiind ce se intampla iti cad prada usoara si-i sfarteci cu cea mai mare usurinta, cum ar sfarteca un tigru, o bucata de carne aruncata peste gard la gradina zoologica.
In agitatia maxima produsa, simti cum o picatura de sange te picura pe buze, scuturi din cap, deschizi ochii mari, te freci la ochi, si nu-ti vine sa crezi. O casa, o strada, un felinar cu o lumina orbitoare. O forma de nedeslusit isi agita undele. Zapada se asterne usor, iar picatura de sange care te-a picurat este de fapt din buza crapata de vantul rece Lumina felinarului se stinge, insa sub becul stradal o fiinta sta zgribulita intr-un palton maro-visiniu. Fugi spre acea fiinta, te impiedici de o tabla iesita in relief sub stratul de zapada, te dezechilibrezi, si esti prins. Deschizi ochii sub respiratia calda, insa nu ai timp sa reactionezi ca deja buzele voastre s-au atins. Ii vezi ochii maronii si suvitele de par negru iti protejeaza fata de bataia apriga a vantului.te ridici in picioare, o strangi in brate, scuturi din cap, si vezi o silueta delicata de dama cocheta, conturul fiind creat de urmele zapezii topite de paltonul maro-visiniu si a parfumului, pe care il inspiri cu ardoare, insa nu reusesti sa te abtii si iti place ceea ce vezi, si te incanta, si o saruti din nou, iar aroma iti dispare din sinusuri si-i simti lipsa asa ca inchizi ochii inspiri adanc mirosul imbietor al parfumului.
Realizezi ca acea silueta seducatoare te controleaza cu unda de miros, dar nu-ti pasa, te lasi purtat pe unde doreste ea, printre case, pe strazile goale si pline de zapada, iar tu o urmezi halucinat ca un nebun. Privirea ta este atrasa de stralucirea zapezii insa sentimentele care te imbata te fac sa-ti ridici privirea de urmele pasilor ei din care se ridica tocuri, si glezne delicate, si doua gambe care sunt continuate de coapse apetisante, iti ridici privirea-n gol, uitandu-te la ea cu o fata tampa, plina de ardoare si de dorinta. Ridicand privirea se concretizeaza in mintea ta talia si abdomenul si bustul care iau forma, bratele incep a fi conturate de unda de parfum si zapada prinsa de manecile pardesiului si acum le vezi clar intinse spre tine, se inalta gatul inalt si subtire, din care ia nastere o fata dragalasa a unei femei frumoase, iar tenul laptos si parul negru iti trezesc simtul vizual si observi o dara punctata de sange, si cand deschizi ochii, ea dispare ca un fulg topindu-se in palma.
Iar tu scuturi din cap, iti duci mana la frunte si palpezi, vezi ca te doare, simti umed, si iti plasezi mana in dreptul ochilor si vezi o pata de sange. Ridici privirea, rosu si pe stalpul din fata ta, scuturi din cap, te uiti la ceas rapid, e 7.45pm. "Nu mai visez cu ochii deschisi" iti ordoni, desi singuratatea te apasa aspru pe suflet si vrei pe cineva in viata ta langa tine. Iti scuturi acest gand si iti dai seama c-ai intarziat si te grabesti sa treci strada pentru a ajunge in statia de autobuz.
Auzi un claxon lung. Un tipat strident care iti patrunde cu o mare pregnanta prin timpan, nervi si apoi in creier. Vezi o balta de sange, simti cum vantul de seara iti patrunde in plamani. Dar nu e rece, deoarece simti cum sangele iti inunda orice cavitate. Si te stingi cu gandul ca ai dezamagit o persoana, ca nu vei ajunge sa o intalnesti, si nu stii daca ar fi putut iesi ceva frumos si placut din acea intalnire. Si esti ofticat ca acea persoana este dezamagita de tine pentru ca numai vii la intalnire. Si stii ca nu mai ajungi sa o vezi, sa-i zambesti, sa-ti zambeasca, sa o imbratisezi, sa te imbratiseze. Insa te fortezi sa-ti amintesti ceva frumos din viata ta, de o mare albastra pe malul caruia te balansa tatal tau intr-un leagan in forma de avion, de o inghetata alba cu ciocolata incununata de gloria primului sarut si a unei iubiri infantile care inca are reverberatii si-n ziua de azi, si incet, incet un zambet sincer isi face drum pe chipul tau luminandu-l in fata inevitabilului.
Zambind fara rost ca un cretin in mijlocul strazii, cu picioarele intr-un parbriz spart si capul pe o capota inundata de o balta de sange iti alungi ultima suflare cu gandul, "de ce tocmai mie?" iar un singur cuvant iti iese bolborosit din gura inundata de sange: "Apetisant"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu