Shake the disease.

“Scriu pentru ca trebuie. Scriu pentru ca-mi face placere si pentru ca ma ajuta sa trec peste ceea ce consider eu ca ma afecteaza. Pastilele astea nenorocite nu te ajuta cu nimic, iar psiheatrul ala e un imbecil si jumatate. Nu ar face diferenta dintre problema unui copil de 7 ani caruia i s-a furat acadica si problemele unui sociopat cu tendinte sinucigase. Asa ca recurg la singurul lucru care ma poate ajuta zilele astea, si anume scrisul. Imi face placere sa scriu. Incep sa uit de toate. Sau ma rog uit de restul pentru ca altceva mai bun de facut n-am, si din cauza lipsei de inspiratie ma apuc sa scriu amintirile mele, poate nenorocitul care le va citi va avea ori o erectie ori se va gandi ca este si altceva in amintirile astea. Poate ma intelege si pe mine cineva, chiar daca atunci voi fi mort de ceva vreme. Macar stiu ca am sa dau cuiva de gandit…

Timpul trece pe langa noi, prin noi, si lasa in urma lui scrieri ale unor vieti sau amintiri placute, nedorite, refulate, deprimante sau distrugatoare a oricarei urma de speranta. Timpul este. Exista. Este fiecare moment, fiecare clipa, fiecare sorbitura din apa vietii, pentru ca, sa fim seriosi, daca nu ar exista timp, noi nu am exista. De fapt verbul exista, prin definitia sa se identifica cu timpul. Timpul leaga fiecare lucru, intareste fiecare relatie. Datorita timpului natura se naste, moare si renaste. Daca stam sa ne gandim bine timpul este cel mai important factor al vietii noastre. Are atatea influente atat asupra fenomenelor fizice cat si asupra mentalului. Influenta timpului asupra mentalului este definitorie pentru orice persoana. Cu timpul ne maturizam, devenim din ce in ce mai atenti la ce este in jurul nostru. Perceptia este in stransa legatura cu timpul, puterea noastra de a ne folosi mintea este in aceeasi stransa legatura cu timpul.

Timpul despre care vreau sa vorbesc este relativ scurt. Trei luni. Atat. Desi pare putin, in trei luni se pot intampla multe. Autorul considera ca aceste trei luni ii sunt definitorii pentru aceste patru zile in care mentalul sau sufera. Desi intre aceste trei luni si aceste patru zile este o diferenta de opt luni, relevanta este ireperibila.

Fizic, cele trei luni au trecut ca un zanganit de chei. Psihic, cele trei luni au durat trei ani. Aceste luni sunt lunile de iarna. Poate pentru cititor ele nu au relevanta dar pentru autor faptul ca intamplarile s-au petrecut pe timp de iarna au o semnificatie numai de el stiuta. Ciudata este este perceptia asupra celor trei luni in aceste patru zile de boala mintala.
Prima zi…nenorocita aia de asistenta iar incearca sa-mi bage pe gat pastilele alea inutile. Ce-as lega-o de scaun si-as indopa-o cu prostiile pe care ni le dau. Iar imi pierd gandurile din cauza lor. Minunatiile astea ma fac sa aberez. Si sa devin si mai depresiv. Ce aiurea e cand realizezi ca esti depresiv. Ma compatimesc. Uite-te de exemplu la nenorocitu ala care si-a calcat familia cu masina. Nici nu stie ce-i cu el. E clar. E un caz fericit. Din pacate eu imi amintesc lucid toata chestia, si asta ma face sa-mi doresc sfarsitul cat mai grabnic. Uite ca incepe. Ce ma enerveaza cand sunt constient ca prostiile astea isi fac efectul. Nu puteau sa-mi dea o gura de alcool sa ma ameteasca putin. Imi era mai simplu.

Zorii trec pe nesimtite, nici macar nu este perceputa prezenta unui asemenea fenomen magnific prin splendoarea culorilor generate de cerul furibund al diminetii. Acest moment din zi este un calmant puternic doar daca il prinzi la momentul oportun, daca l-am ratat mintea-mi o ia razna. M-am invatat sa ma trezesc dimineata si sa privesc rasaritul. Imi era mai usor. Acum insa din cauza somniferelor pe care mi le baga in cina, adorm ca un prunc si ma trezesc la ora unspe sau doispe. Ce ma pot enerva. Doar am vorbit cu doctoru’ ala sa ma lase sa vad rasaritul, dar se vede ca nu m-a ascultat. Mi se pare si normal. Cine ar asculta un depresiv…

Imi aduc aminte de ea. De blonda aia fantastica, si de picioarele lungi ca a unei barze, dar nu erau asa osoase, erau asa parca-nmuiate in carne, numai bune. Apetisanta femeie. Parul ii ajungea in dreptul sfarcurilor, si avea o culoare la fel ca razele soarelui care patrund printre jaluzele in camera de spital in jurul orei 10. Ceea ce il facea atat de fantastic erau buclele adorabile care cadeau pe umeri suav si parca te ademenea sa iti lesi privirea in jos inspre sanii voluptosi in forma de grefa. Prima data cand am zarit-o in tramvai eram atat de absorbit de postura ei dreapta, demna, de femeie de afaceri, incat am uitat sa cobor in statia in care trebuia si-am ratat interviul…

Acea seara cu ea a fost fantastica, i-am pregatit faimoasa mea salata de fructe, care din pacate s-a transformat in cu totul alta scena. Abia taiam merele cand a venit usor spre mine si m-a strans puternic in brate. N-am crezut niciodata ca o femeie atat de suava poate avea atata forta in ea. M-a strans atat de puternic incat am tusit zece secunde dupa ce mi-a dat drumul. Initiativa ei m-a fascinat. S-a urcat cu picioarele pe tejghea si a inceput sa-mi maseze umerii dupa care incet, incet a coborat cu varful picioarelor spre o zona sensibila. Dorind sa termin delicatesa am incercat din rasputeri sa nu o bag in seama insa, vazand ca incerc din rasputeri sa ignor ceea ce facea ea, a luat bolul in care adunam ingredientele si mi la turnat in cap, mi-a pus mainile pe dupa cap si m-a tras inspre ea soptindu-mi la ureche ca eu sunt salata ei de fructe. M-a impins violent pe masa din mijlocul bucatariei, si a inceput sa-mi descheie camasa nasture cu nasture, tachinandu-mi gatul umed cu un usor suvoi de aer cald. Cum deschidea un bunghi, cum saruta locul, mainile ei se miscau peste corpul meu ca o apa, provocandu-mi fiori electrici la fiecare contact cu varful degetelor ei. Nici nu stiu cand m-a dezbracat, eram mult prea extaziat de aceasta blonda apetisanta, sisimteam cum napusteste asupra mea o urgie. Si deodata mi-a infipt fata in trandafirul ei roz, impleticindu-si picioarele in jurul gatului meu…"

(O dara de stilou curgea spre marginea foii alunecand de pe masa. Isi inclesta mana in piept, si nu dadea drumul, parca vroia sa-si scoata inima sa si-o resusciteze....palpitatii puternice de inima...o respiratie mult prea sacadata...o busitura. Un stilou se rostogolea spre usa pe podeaua mochetata...)

Aceste notite au fost gasite in sertarul al doilea de la noptiera unui pacinet al institutului nostru, care suferea de o depresie initiata de o conditie obsesiv-compulsiva. Pacientul a fost gasit mort in patul sau in urma unui infarct miocardic, produse in jurul orei 20:45. Notitele au fost luate de medicul de garda, din cauza faptului ca rudele pacientului sunt de negasit pana in prezent. Ele sunt redate in forma lor originala, pentru a putea studia cazul.

To punk or not to punk.

Oamenii ar trebuie sa fie ei insisi, toti suntem catalogati ca goth, emo, metalisti, rokeri, blackeri, deatheri, punkeri, tocilari sau smecheri, manelari sau orice alt gen de tipar format de-a lungul timpului, ar trebui sa fim dracului cool(la modul chilled) si sa avem dracului respect unu' pentru altu'.

punk este sa nu fii punk.
gandeste, spune, fa, fii ceea ce vrei TU.
asculta orice muzica iti place tie.
imbraca-te cum vrea muschiu' tau.
nu mai incerca sa-i impresionezi pe altii.

NU mai incerca sa te integrezi dracului intr-o singura categorie atat de mult pentru ca asta e cel mai tmapit lucru pe care-l poti face, pentru ca le dai posibilitatea altora sa te defineasca sa te catalogheze si sa te stigmatizeze.

Nu trebuie sa ai creasta sau tatuaje sau piercing-uri, nu tre sa faci nici un lucru de cacat ca sa te integrezi in niciun cacat de grup.

Punk inseamna sa fii tu insuti, sa-ti placa ceea ce tie iti place, sa faci ceea ce vrei si sa nu trebuiasca sa-ti construiesti viata ca sa indeplinesti asteptarile oricui, in afara de ale tare. Nu exista nici un cod al imbracamintii, nicio culoare de par, sau reguli sa fii punk, avand in vedere ca a fi punk inseamna sa fii sincer cu tine insuti.