La taclale in tramvai.

Mergeam cu tramvaiul 13( era frig si am ratat 41), iar pe doua locuri destinate batranilor, femeilor insarcinate sau insotite de copii, stateau doi mosneguti pe la vreo 60-70 de ani, probabil ca se plimbau cu tramvaiul doar ca sa nu raspunda la usa, si isi cautau pensia pe la studenti. intamplarea face ca vorbeau si am auzit ce vorbeau si mi s-a parut interesant. De ce? Pai ce pot face doi mosneguti, inafara sa critice societatea de azi. Mi-am tras ranjetul pe fata si am tras cu urechea:

"In ziua de azi tinerii astia numai sunt cum eram noi pe vremuri. Toti se plang ca niste muieri. Eu am avut norocu', ca asa era pe vremea noastra, sa fiu in clasa cu baiatu' la preot, a prefectului si la un functionar de la primarie. Si unu' din ei sigur isi lua bataie intr-o pauza, da' nu se plangeau, ca stiau ca parintii lor sunt activisti de partid, si ca din cauza asta isi luau bataie. Acuma daca-i dai la unu' o palma te spune si se plange ca muierea la profesor. Pe vremea mea, daca unu din astia se plangea la profesor ca l-o batut cutare, care era fiu de muncitor la fabrica, ii dadea si profesoru' doua palme ca venea cu para."

"Da si-n ziua de azi nici carte nu se mai face cum trebuie. Acuma la ora zece numai vezi un elev la scoala, toti sunt prin baruri si beau. Imi povestea alcolistu de Mihai, ca acuma numai are loc la masa lui in carciuma aia de pe colt din Podu' Ros' de atatia copchii. Si ca vin aia si fac scandal, joaca carti si injura. Zicea Mihai ca n-o mai auzit asemenea injuraturi la viata lui, si stii ca el a fost baiat cand era tanar."

"Ma aia sunt copii buni, stiu ce e viata. Eu vorbesc de astia asa cum e nepotu'-miu, ca-i cu paru' pe juma' de fata, si-si roade unghiile tot timpu', si asculta muzica aia de muieri suparate. A venit de ziua mea la mine si m-am speriat. I-am spus sa se tunda ca nu-i sade frumos unui baiat cu paru ca la muieri, si daca vrea sa-si lase paru' lung sa-l lase coama cum il au astia cu geci de piele, macar astia sunt mai normali, si el a inceput sa planga si a fugit in baie."

"Pai nea Toader, astia sunt copchii care n-au fost batuti in viata lor. Nepotu'-miu o mancat la baiate de la fiu'-miu, la cat l-am scarmanit cand era mic si facea numa' boacani, si acuma uite ce bine-i sade, drept e ca poarta coama, dar macar nu se drogheaza si stie sa se descurce."

"Pai da mai. Azi parca le frica sa-si bata copiii. Hai ca asta-i statia mea, ma duc pan' la fica-mea"
"Aia mare?"
"Da."
"Sa-ti traiasca!"
"Lasa asta imi vine sa-i spun sa-si bat copchilu', sa-l trezeasca la viata, ca ma face de ras pe strada cand merg cu el. Numa' bine Costica"
"Numa' bine, nea Toader."

Dupa toata chestia asta am ajuns acasa cu-n ranjet pe fata, gandindu-ma ca pana si batranii sunt afectati de miscarea asta in masa a emoKids, si ca devine stanjenitor chiar. De aceea am publicat si articolul precedent: jurnal de emoKid.